POSIBILELE CAUZE ALE DURERII ARTICULARE (abordarea articulație-cu-articulație)

Posibilele cauze ale durerilor articulare (abordarea articulație-cu-articulație)

Dacă încă nu sunteți familiarizat cu teoria articulație-cu-articulație, fiți pregătiți să faceți un salt uriaș în procesul de gândire. Terapeutul Gary Cook, are un dar de a simplifica subiectele complexe. Într-o conversație despre efectul antrenării corpului, Gary a avut una dintre cele mai lucide idei pe care le-am auzit vreodată.

În urma discuției despre datele studiului său privind mișcarea funcțională, nevoile pe care le au diferitele articulații din corp și modul în care funcția articulațiilor are legătură cu antrenamentul. Unul dintre aspectele interesante menționate privind mișcarea funcțională este că ne permite să facem distincția între stabilitate și mobilitate; ideile lui Gary m-au făcut să îmi dau seama că viitorul antrenamentului poate fi o abordare articulație-cu-articulație, mai degrabă decât una bazată pe mișcări.

Corpul este doar o multitudine de articulații. Fiecare articulație sau serie de articulații are o funcție specifică și este predispusă la diverse nivele de disfuncționalități. Ca urmare, fiecare articulație are nevoile sale particulare de antrenament.

Tabelul ce urmează conține o prezentare a organismului, pe articulații, pornind de la nivelul inferior şi ajungând către cel superior. Primul lucru pe care ar trebui să îl observați este alternanța dintre mobilitatea și stabilitatea articulațiilor. Glezna are nevoie de mobilitate crescută, genunchiul are nevoie de stabilitate mărită. Mergând către nivelul superior, devine clar faptul că șoldul are nevoie de mobilitate. Iar procesul continuă înlănțuit – o serie alternativă de articulații.

Tabelul ce urmează conține o prezentare a organismului, pe articulații, pornind de la nivelul inferior şi ajungând către cel superior. Primul lucru pe care ar trebui să îl observați este alternanța dintre mobilitatea și stabilitatea articulațiilor. Glezna are nevoie de mobilitate crescută, genunchiul are nevoie de stabilitate mărită. Mergând către nivelul superior, devine clar faptul că șoldul are nevoie de mobilitate. Iar procesul continuă înlănțuit – o serie alternativă de articulații.

Articulația Nevoile primare
gleznă mobilitate (sagital)
genunchi Stabilitate
șold mobilitate (multi-planar)
regiunea lombară stabilitate
regiunea toracică mobilitate
omoplatul stabilitate
umărul mobilitate

În ultimii 20 de ani, am progresat de la abordarea antrenamentului pe părţi ale corpului la o abordare mai inteligentă, a antrenamentelor pe bază de şabloane de mişcări. De fapt, sintagma „mişcări, nu muşchi” a devenit una foarte folosită şi, drept vorbind, acesta este progresul. Majoritatea antrenorilor buni au renunţat la metoda veche piept-umeri-tricepşi şi au trecut la programe de flotări, extensii de şold şi de genunchi.

Totuşi, filosofia mişcare-nu-muşchi probabil că ar fi trebuit să meargă un pic mai departe. Accidentările au strânsă legătură cu funcţia corectă a articulaţiilor sau, mai corect, cu disfuncţia articulaţiilor. Problemele de la o articulaţie apar de obicei ca durere a articulaţiei superioare sau inferioare. Punctul central îl reprezintă regiunea lombară. Este clar că avem nevoie de stabilitate centrală, şi este evident faptul că majoritatea suferă de dureri de spate. Partea care intrigă este teoria din spatele durerii regiunii lombare a spatelui. Noua teorie a cauzei: pierderea mobilităţii şoldurilor.

Pierderea funcţiei articulației de la nivelul inferior – în cazul regiunii lombare, fiind vorba de şolduri – pare să afecteze articulația sau articulațiile de la nivelul superior. Cu alte cuvinte, dacă șoldurile nu se pot mișca, se va mișca regiunea lombară. Problema constă în faptul că șoldurile sunt concepute pentru mobilitate, iar regiunea lombară pentru stabilitate. Când articulația mobilă devine imobilă, articulația stabilă este forțată să se miște, în compensație, devenind astfel mai puțin stabilă și apoi dureroasă.

Procesul este simplu

– pierderea mobilității gleznei duce la apariția durerilor la genunchi
– pierderea mobilității șoldului duce la apariția durerilor de spate din regiunea lombară
– pierderea mobilității toracelui duce la apariția durerilor de umeri și de gât, sau de spate

Dacă privim corpul luând în considerare articulațiile, începând de la glezne, această abordare este logică. Glezna este o articulație care ar trebui să fie mobilă și, când devine imobilă, genunchiul, articulația care trebuie să fie stabilă, devine instabilă; șoldul este o articulație care ar trebui să fie mobilă și, când devine imobilă, acest lucru influenţează organismul mai departe. Regiunea lombară ar trebui să fie stabilă; devine instabilă şi aşa mai departe, în susul lanţului.

Să ducem acum această idee mai departe: care este pierderea principală atunci când apare o accidentare? Gleznele îşi pierd mobilitatea; genunchii îşi pierd stabilitatea; şoldurile îşi pierd mobilitatea. Trebuie să vă învăţaţi că aceste articulații au o anumită nevoie privind stabilitatea sau mobilitatea şi, când  nu se folosesc bine sau suficient de mult, acea imobilitate mai mult ca sigur duce la apariţia unei probleme în altă parte a corpului.

Dacă cineva are o problemă de mobilitate a şoldurilor – dacă acea persoană şi-a pierdut mobilitatea şoldurilor – se va plânge în general de durere de spate, la nivel lombar. Acea persoană nu se va plânge de o problemă a şoldurilor. Iată de ce sugerăm să luaţi în considerare articulațiile superioare şi cele inferioare, iar problema se va rezolva de obicei prin creşterea mobilităţii articulației aflată în apropiere.

Acestea sunt rezultatele disfuncţionalităţii articulațiilor: mobilitatea scăzută a gleznelor este egală cu dureri ale genunchilor;  mobilitatea scăzută a şoldurilor este egală cu dureri de spate; mobilitatea scăzută a regiunii toracice duce la dureri cervicale.

O gleznă imobilă provoacă stresul ca aterizarea să fie transferată asupra articulației de mai sus, genunchiul. De fapt, există o legătură directă între duritatea pantofului de baschet şi cantitatea de bandaje care se corelează cu incidenţa crescută a sindromului paletofemular la jucătorii de baschet. Dorinţa noastră de a proteja glezna instabilă are un cost crescut. S-a observat că mulţi sportivi cu dureri de genunchi au probleme de mobilitate ale gleznelor. De multe ori, acest lucru apare după o entorsă a gleznelor şi bandajarea lor ulterioară.

Excepţia de la regulă pare a fi la şold. Şoldul poate fi atât imobil cât şi instabil, ducând la dureri ale genunchilor pornind de la instabilitate – un şold slab va permite rotaţia internă şi adducţia femurului – sau dureri de spate pornind de la imobilitate.Faptul că o articulație poate fi şi imobilă şi instabilă este o chestiune interesantă. Slăbiciunea şoldului constă fie în probleme de extensie, fie de flexie, ce provoacă acţiune compensatorie la nivelul regiunii lombare, în timp ce slăbiciunea în abducţie, sau, mai corect, împiedicarea adducţiei, provoacă stres genunchiului.

Activarea slabă sau rezistenţa scăzută a muşchilor ilio-psoas va duce la flexări lombare, ca înlocuitor al flexării şoldurilor. Rezistenţa scăzută sau activarea slabă a muşchilor glutei va provoca o extensie compensatorie a regiunii lombare, pentru a înlocui mişcarea de extensie a şoldului.

Astfel, apare un cerc vicios. Pe măsură ce coloana se mişcă pentru a compensa lipsa de rezistenţă şi mobilitate a şoldului, şoldul îşi pierde mobilitatea. Lipsa rezistenţei șoldului duce la imobilitate, iar imobilitatea, la rândul său, duce la mişcarea compensatorie a coloanei vertebrale. Rezultatul final este un fel de dilemă, o articulaţie care are nevoie atât de rezistenţă cât şi de mobilitate în multiple planuri.

Sportivii trebuie să înveţe cum să se mişte din şolduri, nu din coloană (regiunea lombară). Mulţi sportivi cu dureri de spate sau cu leziuni ale muşchilor flexori ai coapsei au o mecanică slabă a şoldurilor sau a regiunilor lombaro-pelviene şi, ca urmare, trebuie să extindă sau să flexeze coloana vertebrală pentru a compensa mişcările lipsă ale şoldurilor.

Regiunea lombară este chiar şi mai interesantă. Este clar că o serie de articulații au nevoie de stabilitate, aşa cum au dovedit toate cercetările din zona stabilităţii centrale. Cea mai mare greşeală care s-a făcut în cadrul antrenamentelor din ultimii ani este o încercare activă de a mări gama de mişcări statice şi active ale unei zone care are nevoie de stabilitate.

Majoritatea, sau chiar toate mişcările de rotaţie făcute pentru zona lombară au fost direcţionate eronat. Fizioterapeutul Shirley Sahrmann în Diagnoza şi tratamentul sindromului deficienţei de mişcări şi James Porterfield şi Carl DeRosa în Durerea mecanică de spate: perspective în anatomia funcţională indică faptul că încercarea de a mări numărul de mişcări din regiunea lombară nu este recomandată, ci este potenţial periculoasă. Neînţelegerea din partea noastră a mobilităţii toracice ne-a făcut să punem accent pe mişcările de rotaţie, iar acest lucru a fost o mare greşeală.

Regiunea toracică este zona despre care ştim cel mai puţin. Mulţi fizioterapeuţi recomandă creşterea mobilităţii toracice, deşi puţini au exerciţii create special pentru această zonă. Abordarea pare a fi „Noi ştim de ce aveţi nevoie, dar nu suntem siguri cum să ajungem acolo”. În următorii câţiva ani, vom vedea extinderea numărului de exerciţii create pentru a mări mobilitatea toracică. Un lider în domeniu, Sahrmann, a început să pledeze din timp pentru dezvoltarea mobilităţii toracice şi limitarea mobilităţii lombare.

Articulaţia umărului este similară cu cea a şoldului. Articulaţia umărului este concepută pentru mobilitate şi, deci, trebuie antrenată pentru stabilitate. Nevoia de stabilitate a articulaţiei umărului prezintă un caz important pentru exerciţii precum flotări cu mingea medicinală şi flotări cu  BOSU, precum şi exerciţii cu haltere.

În cartea intitulată Ultra-prevenţie, o carte de nutriţie, autorii Mark Hyman şi Mark Liponis descriu metoda noastră de reacţie perfectă la accidentari. Analogia lor este simplă: răspunsul nostru la accidentări este precum situația în care auzim că se pornește detectorul de fum și alergăm să îi scoatem bateria. Durerea, la fel sunetul, este o avertizare a altei probleme. Aplicarea de gheață pe un genunchi dureros fără a examina glezna sau șoldul este la fel cu scoaterea bateriei din detectorul de fum. Ameliorarea durerii este de scurtă durată.

Sursa: Advances in Functional Training – Michael Boyle 2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *